Am revazut aseara Click – filmul in care Adam Sandler primeste o telecomanda universala cu care isi poate regla viata. Poate derula inainte, ‘sari’ peste trairea evenimentelor neplacute sau nedorite (precum imbolnaviri sau tipetele copiilor sau vizita parintilor sau munca la un proiect dificil) ajungand direct la momentele reusite, la experimentarea in propria constiinta a situatiilor placute si dorite (insanatosirea, promovarea la birou, linistea de acasa).
Partea total neplacuta a situatiei – faptul ca ajunge sa ignore total relatia cu familia in acest proces de a ‘deveni’ mai mult, fara a-si aminti ce s-a intamplat in momentele derulate (luni sau ani)- modul in care alegerile efectuate ‘pe pilot automat’ au dus la distrugerea propriei vieti emotionale.Am re-constientizat, cu aceasta ocazie, modul in care, in majoritate, actionam si noi. Prinsi in vartejul lumii ireale exterioare, care ne impregneaza constiinta cu situatiile sale de viata pe care le credem ‘reale’. Absenti, automati, uitand ca adevarul se creaza dinauntru spre inafara, atunci cand ne revendicam propria putere ingropata sub valuri de falsitati.
S-a spus, s-a scris enorm despre asta – despre modul in care societatea ne ‘programeaza’ sa ramanem inconstienti, simple baterii umane necesare pentru ca sistemul sa aiba resurse sa supravietuiasa in folosul catorva. Dar nu asta conteaza – ce spui, ce scrii – ci modul in care le traiesti. Oamenii se trezesc mai degraba inspirati de altii decat de ceea ce citesc sau aud in discursuri.
‘Modele de constiinta’, asta e miza vietii. Intreaga existenta ‘conspira’ pentru a ne transforma in astfel de modele, pe cat mai multi dintre noi. In cele din urma, pe toti…desi s-ar putea sa treca destul de mult ‘timp’. Dar sunt cei care in ‘aceasta viata’ au ocazia de face saltul…pentru ei si pentru cei din jur.
A parasi starea de ‘absent’ la derularea propriei existente nu e o provocare simpla. Cel putin nu pentru mine. Sa fiu sincer, uneori simt ca e ca si cand as fi abia la inceput, pe culme, pregatit de saltul inevitabil in ‘necunoscut’. Si nu poti sari cu sacul intunecat plin in spate…ci doar cu o pereche de aripi de lumina…
In anul ce vine, sarim mai multi…plutim, aratand un mic fragment din ‘marea directie’…si ne indreptam catre limita cerului…Unde ne va purta ? Sa fie o surpriza a vietii …
                                    (Marius Stan)
Â
