Stiu ca am promis ca incep seria despre ayahuasca dar nu ma pot abtine sa nu scriu putin despre ce s-a intamplat in Japonia, superluna, transformari planetare in aceste vremuri si altele etc
Deci venira niste specialisti japonezi : “Noi n-am prevazut absolut deloc ca se poate intampla asa ceva, nici macar nu ne-am putut imagina, ne-a luat complet pe nepregatite etc”.
Nu e vorba de cutremurul in sine – pentru asta ei sunt pregatiti dintotdeauna, mai bine ca oricine in lumea asta. E vorba de magnitudinea sa si de pagubele ulterioare (tsunami, explozii la centrala nucleara). Deci n-au putut sa prevada magnitudinea. E OK, nimic de zis – nu stiu daca e cineva capabil (oficial, vorbind, cu aparatura) sa prevada magnitudinea unui cutremur natural (cu perceptii paranormale mai sunt unii, dar neluati in serios, din pacate). Dar daca nu e vorba de cutremur natural, cu atat mai greu, chiar imposibil poate…Acum ramane sa vedem in saptamanile urmatoare daca a fost sau nu natural. Daca s-a produs asa, dintr-o data, daorita unor conjuncturi astrale si factori de mediu – sau cineva l-a provocat cu oarece intentii (HAARP sau alte tehnologii avansate despre care omenirea inca se iluzioneaza ca sunt doar conspiratii si, ca atare, de neluat in serios). Si exact aici voiam sa ajung – la ‘iluzionarea’ in care traim cu totii. Si la ipocrizia ce ne inconjoara.
Deci dupa cutremurul din Japonia se trezi mass-media romana si incepu sa se dea de ceasul mortii – aoleu, la 19 martie vine SuperLuna peste noi , sigur avem cutremur pe sfarsitul lunii (5,3…cam mic pentru a te speria). Ca de obicei, televiziunile (nu doar de la noi) prezinta atat de apocaliptic tot ce se intampla… Toata compasiunea si tot respectul pentru natiunea nipona, pentru modul in care (cu siguranta) va face fata si se va redresa. Insa nu stiu de ce am senzatia ca un astfel de eveniment este mana cereasa pentru media de orice tip, care n-are nici o jena in a calca peste cadavre pentru audienta, continuand sa vanda cel mai redutabil produs fara nici o concurenta – frica.
Si uitandu-ma la tot ce se intampla nu stiu de ce imi vine sa ma amuz pentru ‘resursele nebanuite de credulitate’ pe care le are aceasta planeta. Daca n-ar fi tragic ar fi chiar comic sa vezi oameni care resping, ridiculizeaza, neaga orice explicatii in afara celor ‘oficiale’. Multi dintre ei nu cu rautate – undeva, in sine lor, realizeaza ipocrizia – insa nu au putere si le e frica sa gandeasca si sa actioneze altfel decat sunt programati. Si e valabil la orice nivel – sunt convins ca si in guverne, inclusiv cele din ‘umbra’ sunt oameni bine intentionati care nu actioneaza datorita unei reale “frici de moarte”. Nu e nimic de condamnat – doar o persoana ‘spirituala’ la modul practic, una care a descoperit cat mai multe aspecte ale fiintei interioare poate afirma cu sinceritate, fara ipocrizie ‘nu mi-e frica’. Pana atunci, multi braveaza filozofic…
Si eu am ipocriziile mele, ca oricare dintre noi (cine se considera absolut curat…sa se mai gandeasca :)). Le stiu si lucrez sa le diminuez – dar nu pot afirma ca ‘nu mi-e frica de nimic’, asa cum e la moda in ‘lumea spirituala’. E atat de mare ipocrizia in lumea asta…nu va imaginati…o sa scriu alta data, desi multi vor fi deranjati de adevar…Dar, stiti cum e, nu poti fugi de tine insuti la nesfarsit si a nega adevarul nu e cel mai intelept lucru pe termen lung…
Cam haotic ce am scris – de fapt n-am avut nici un ‚fir’, doar ce mi-a venit in minte. Si, oricum, acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare :) - sau poate nu :)). Gata, de data viitoare trecem la lucruri serioase – intunericul si apoi samanismul.
(Marius Stan)
