S-a incheiat perioada de cursuri intensive cu maestru chinez Li Hechun. Foarte puternica practica, un stil de Tai Chi din manastiri, putin cunoscut, plus o multime de exercitii de deschidere a meridianelor si auto-vindecare.
Am vazut cu aceasta ocazia diferenta dintre Tai Chi-ul predat pentru occidentali (stilul Yang, asa numit ‚international’, ‚competitional’) si combinatia de mai multe stiluri pe care chinezii le practica, nu pe scara larga. Pentru multi ar parea ca Tai Chi-ul reprezinta doar miscarile acelea armonioase pe care le vedem in stilul Yang – si asa credeam si eu pana am vazut alte stiluri unde miscarile par chiar ciudate. Ce sa mai vorbim de Tai Chi-ul martial, dinamic, in forta…
In plus, modul in care se executa traditional anumite forme de Tai Chi poate sa difere de modul ‚international’ – ca sa nu mai vorbim ca fiecare maestru isi adapteaza tehnica la stilul sau propriu – ca, de altfel, fiecare practicant, de oriunde ar fi. Deci, pana la urma, esential e sa simti energia in timpul practicii, oricum o executi…asta e cel mai impotant…si ce face energia in corp in timpul exersarii…Iata si practica Maestrului Li :
- exercitii vindecatoare de Chi Kung
- Tai Chi
Si, in continuare, fragmente dintr-un interviu cu Mastrul Li Hechun (intregul articol il puteti gasi aici, in engleza :http://www.universal-tao.com/workshops/Li_hechun/about.html) :
“Mintea noastră este ticsită cu informatii, ceea ce ne face să dorim multe lucruri, dar astfel ne pierdem pe noi însine. Oamenii din ziua de azi dobândesc doar concepte despre lucruri extrem de superficiale; ni se arată lucruri pe care le vedem si le atingem, ni se spune ce e una si ce e alta, ni se dau tot felul de semnificatii si interpretări. Dar asta nu face decât să ne dea complet peste cap. Oamenii si-au pierdut relatia originară cu natura. La început, ei au totul, învată totul din natură. Dar după ce studiază, pierd totul, apoi apar dorintele care îi îmbolnăvesc, îi fac să sufere, trezesc în ei îngrijorare, furie sau bucurie... Însă aceasta nu e fericirea autentică. De exemplu, spunem că soarele si luna răsar de la est si apun la vest. Dar este asa doar datorită modului în care vedem lucrurile de aici, de pe pământ. Credem că e adevărat, dar nu e asa. Când cineva moare, ceilalti îl privesc si spun că a murit, dar ei nu stiu ce este moartea. Nu stiu că fiecare dintre noi renaste într-o nouă viată. Atunci când ne nastem, începutul vietii înseamnă totodată începutul mortii. Iar moartea este începutul unei vieti noi.”
„Viata la templu este foarte simplă. Ne trezim când răsare soarele, practicăm incantatii, ne rugăm, organizăm ceremonii. Facem curătenie în templu, medităm, exersăm tai chi si tehnici de cultivare. Viata e foarte simplă uneori - dar alteori este extrem de dificilă. Trebuie să te găsesti pe tine însuti, să-ti descoperi natura originară. După ce mi-am întâlnit maestrul, el m-a trimis la alti maestri cu care să studiez. Am cunoscut astfel numerosi maestri diferiti, chiar si un mare maestru celebru, însă nici unul dintre ei nu vorbea prea mult. Petreceam timp împreună, ne simteam unul pe altul, aveam o legătură de la inimă la inimă, o legătură interioară. Cel mai mult avem de învătat din natură. Maestrii spun întotdeauna că Pământul si Cerul au o frumusete aparte; nu e nevoie să vorbim despre ea. Între cele patru anotimpuri există o relatie foarte clară; n-are rost să vorbesti despre ea. După aceea am petrecut o jumătate de an singur, practicând si meditând într-o pesteră. Era foarte multă pace, foarte multă liniste; inima mea era calmă. Petreceam timp împreună cu natura; aveam o viată spirituală bogată. Nu avem nevoie de nimic în plus; totul se află în natură si totul este unitar. Adevărata educatie provine din liniste si din natură.”
„În China antică, diferitele scoli de gândire si filozofii considerau că Dao este legea naturii, relatia naturală. Legea ritmurilor si ciclurilor naturale ale universului. Învătătura despre cum să păstrezi această relatie naturală. În daoism, trebuie să înveti totul din natură; doar astfel poti întelege realitatea. Nu este vorba despre cunostinte; cunostintele sunt în trecut, ele reprezintă deja istorie. Întelegerea este în prezent; ea vine din inimă, din ceea ce simti, din unitate. Această întelegere a realitătii se numeste Wu Dao sau Zhi Dao si reprezintă altceva decât cunoasterea intelectuală. Cultura despre care vorbesc chinezii provine din inimă, din dragoste. Iubeste din inimă si învată-i pe altii. Iubeste totul din inimă si învată-i pe toti. Aceasta numim cultură.“
“De fapt, tot ceea ce facem este o formă de practică spirituală. Viata de zi cu zi, alimentatia, munca noastră, tot ceea ce facem este de fapt o practică spirituală. Care este scopul acesteia? Descoperirea naturii noastre fundamentale. Scopul este să întelegem mai bine natura, să întelegem ce este Dao, să întelegem ce înseamnă o viată sănătoasă si binecuvântată. De pildă, pentru unii, a bea ceai înseamnă doar să scufunzi frunzele în apă, să faci niste miscări exterioare; ei n-au descoperit esenta interioară. Azi de dimineată m-am sculat, mi-am făcut ordine în cameră si am practicat ceremonia ceaiului, iar în acest răstimp, în interiorul meu s-au petrecut foarte multe. Indiferent de actiunile exterioare, în interior îti cultivi corpul si mintea, îti calmezi corpul si mintea. Când corpul si mintea sunt în armonie, când practicăm meditatia, întelepciunea apare în mod firesc.”
(Marius Stan)

