Dupa 'fulminantul' (hihihi) succes al seriei „De ce cuplurile se vor desparti candva…” (partea a 3-a – aici – unde veti gasi si link-uri la primele 2 parti) sa ‚reinviem’ discutiile despre relatii. Astazi, cateva subiecte de inceput – indragostirea, negocierea si alegerea. Data viitoare, pe Empower, despre ceva mai ‚avansat’ – partenerul de evolutie.
Orice indragostire este mai mult sau mai putin o autohipnoza. Ea vine, de obicei, la barbati din atractia fizica, iar la femei din atractia de ‚personalitate’ (ambele - uneori instantanee). Dupa care proiectezi propria imagine despre partenerul ideal asupra celuilalt si gata…creierul s-a hipnotizat singur.
Mi s-a intamplat de cateva ori pana acum. Cel mai interesant (si mai dur) e ca, atunci cand, intr-un final, aburii se risipesc, realizezi ca nu au fost multe lucruri reale. Persoana era mai aproape sau, de obicei, departe de ceea ce iti imaginai tu ca este (‚idealul’ tau)…insa macar ai avut de invatat din acele experiente…
Orice realatie ce incepe cu o indragostire sincera din partea ambilor parteneri si se termina sau orice indragostire neimpartasita poarta in ele germenii autohipnozei. Doar relatiile ce dureza pe termen lung cu succes – fie cele ‚obisnuite’ fie cele ce se transforma intr-un ‚parteneriat pentru evolutie’ – deci, doar ele sunt create pe baze reale. Iubirea incepe cu indragostirea si trece dincolo de ea, invinge obstacole si se construieste in timp… Insa aici e mult de munca…iar oamenilor nu le place, nu vor sau, pur si simplu, nu pot (din motive ce tin mai mult de trecutul lor) sa renunte la propriul ego si sa se armonizeze creand ceva puternic si stabil…
De fapt, senzatia mea e ca modul in care oamenii isi creaza relatiile acum (spre deosebire de trecut, pe vremea parintilor sau bunicilor nostri) seamana mai mult cu o negociere ca la piata. In care vanzatorii (indeosebi barbatii) isi expun marfa (‚competentele’) la taraba asa incat cumparatorii (femeile) sa poata hotari ‚cine e mai bun’.
Si nu vorbesc aici de relatiile pe interes (ele ofera fizicul, ei ofera materialul). Acestea nu sunt chiar atat de multe precum am crede – tot indragostirea, simtirea predomina. Iar ele nu se pot negocia. Nu poti sa zici ‚eu iti dau asta, insa tu trebuie sa simti cu adevarat ceva’ – ca nu asa functioneaza lucrurile…Cu toate acestea, cam pe aici se ajunge…
Oamenii se simt ‚obligati’, uneori, sa simta ceva pentru ca celalalt ii ofera ceea ce are nevoie ; si probabil se simt ‚vinovati’ ca nu reusesc, ramanand intr-o relatie pentru a ‚salva aparentele’. E tot o negociere - o fortare ne-naturala. Daca lucrurile nu se petrec in mod natural (inceputul si continuarea relatiei) sau daca e nevoie de compromisuri greu de suportat…inseamna ca nu exista simtire implicata. Si asta nu stiu daca o sa inteleg vreodata – care sunt criteriile pe baza carora oamenii simt ceva pentru altii ? Sunt ele aceleasi tot timpul sau se pot schimba de-a lungul vietii ? Ce conteaza cu adevarat, pana la urma ?
Sa revenim la (indeosebi) barbatii care se scot in evidenta pentru ca femeile sa faca alegerea…E o vorba, ‚barbatul alege femeia care l-a ales deja’. Cred ca e adevarata – probabil in peste 90% din cazuri se intampla astfel. In general barbatii sunt cei care alearga dupa femei - e o reminescenta genetica din vremurile preistorice de vanatoare. Invers se intampla mai rar – femeile au reminescenta genetica de ‚cuib’ – casa, copii. Doua tendinte ce se cam bat cap in cap, dificil de conciliat fara intelepciune…de asta si atat de multe relatii disfunctionale…
Barbatii simt nevoia (poate inconstient, fara intentie) sa se ‚scoata in evidenta’ cu ceva pentru a fi remarcati si alesi (asta functioneaza la relatiile serioase, nu la ‚agatat’ unde e exact invers). Nu e nimic gresit in asta, face parte din ‚natura firii’ (si in lumea animala intalnim acelasi lucru). Partea mai putin placuta e ca femeile ar putea dezvolta un oarecare sentiment de superioritate, avand grija sa-i reaminteasca, subtil, barbatului, ‚esti cu mine pentru ca asa am vrut eu, deci…vezi cum te porti…’ (se poate intampla si invers, bineinteles, dar am senzatia ca mai rar…). Pentru ca astfel de situatii din partea ambilor sa fie evitate, cred ca ar trebui ca fiecare sa faca ceva.
Si anume : barbatii sa incerce sa devina atat de ‚buni’ incat sa faca parte din cei 10% care isi aleg partenera – iar nu sa ramana printre cei 90% alesi (sau macar sa faca in asa fel incat sa se aleaga reciproc, de pe pozitii egale). In paralel, sa-si dezvolte inteligenta si ‚smerenia’ de a nu face caz de asta niciodata…altfel orgoliul masculin poate strica totul. La femei e mai simplu, ele n-au nevoie de prima parte, natura a aranjat lucrurile in asa fel incat ele detin din start o superioritate. Insa poate au nevoie sa lucreze mai mult la partea a 2-a…si asta tot din cauza naturii…
Oricum, atunci cand nici barbatul nici femeia nu au nevoie sa joace acest ‚joc al seductiei’ si sa se ‚aleaga’ pe criterii stabilite de minte, pentru ca totul decurge in mod natural – sau chiar si daca il joaca cu intelepciune si disponibilitate catre compromisuri acceptate cu inima usoara (sacrificarea ego-urilor pentru acel ‚noi’)…atunci deja trecem la un alt nivel de relatie – parteneriatul pentru evolutie – de care vom vorbi data viitoare.
(Marius Stan)
