Dintotdeauna am fost un ‚fan’ al sportului si, indeosebi, al fotbalului. De privit la TV – mai putin pe stadion, iar de jucat, aproape deloc.
Am crescut in orasul lui Dobrin si nu l-am vazut niciodata jucand intr-un meci oficial in Trivale…Eram prea mic sa merg pe stadion atunci, nici tata nu mergea la meciuri – le urmaream impreuna la TV. Asa au trecut Europeanul din 1984, Cupa Campionilor cu Steaua in 1986 si 1989, Mondialele din 1990, 1994 si 1998, Europenele din 2000 si 2008…Olimpiadele cu aur la gimnastica, atletism si canotaj… Ani de glorie in care ne-am bucurat, am suferit, am iesit in strada, ne-am ‚inecat amarul’ cu speranta ca data viitoare va fi mai bine…
Si mi-era greu sa realizez uneori ca si sportivii sunt fiinte umane in primul rand. Si ca, in ciuda remarcabilei lor puteri interioare, a extraordinarei rezistente fizice si psihice de care dau dovada pentru a performa la un nivel inalt…de multe ori sunt la fel de vulnerabili ca si noi ceilalti.
Catalin Haldan, Marc Vivien Foe, Miklos Feher, Antonio Puerta si, recent, Mihai Baicu – sportivi de performanta, fotbalisti de valoare care s-au ‚prabusit’ si au parasit terenul de joc mult prea repede…Exista riscuri si in sport, ca oriunde in viata. In ciuda controalelor, a alimentatiei si medicatiei stricte, a vietii sportive de multe ori exemplara, oameni buni pleaca dintre noi…
Insa dincolo de (putinele) tragedii, sportul reprezinta o cale, o oportunitate extraordinara de a creste, de a te dezvolta fizic si psihic. De a-ti atinge potentialul cel mai inalt, de a oferi lumii unicitatea talentului tau si, astfel, de a face oamenii fericiti. Cu deosebita generozitate, sportivii se daruiesc pe ei insisi lumii – noua, celor ce-i urmarim, ii apostrofam sau ii aclamam. Si, dupa cum spuneam putin mai sus, ne este atat de greu sa intelegem ceva simplu : si ei sunt oameni, cu necazuri si bucurii, ca si noi…
Iar o fiinta umana niciodata nu inceteaza sa invete. De la oameni, de la natura, de la existenta insasi. Cu totii ne aflam intr-un ‚proces’ in care ne re-cream identitatea - devenim ‚sportivi’ mai buni pe arena vietii. Pentru ca atunci cand vom pasi in afara ei sa fim mandri de bucuria pe care am adus-o celorlalti…
Cu totii suntem ‚invatatori’ unii pentru ceilalti. Un antrenor este un mentor, un ‚parinte’, un catalizator al echipei sale. Sportivul este flacara ce, o data aprinsa, ‚motivata’, va arde cu intensitate pe teren. Iar noi, spectatorii, ne ‚hranim’ cu frumusetea muncii lor si le transmitem aprecierea noastra. E o comuniune emotionala ce ne imbogateste pe toti, ne echilibreaza si ne sustine pe calea noastra. Si numai de noi depinde ca ea sa ne duca departe…acolo unde vom putea spune „Sunt mandru de modul in care mi-am exprimat unicitatea. Sunt mandru de jocul din care am facut parte.”
E o invitatie pentru noi toti – fie ca facem sau nu parte din lumea sportului. O invitatie de a ne aminti intotdeauna cine suntem – si valoarea pe care o reprezentam si o oferim lumii intregi.
(articol 'inspirat' de discutiile pe mail cu dl. Victor Stanculescu, fost antrenor secund la Rapid si Steaua si principal la Progresul, expert si instructor FIFA, fondatorul "Soccer Academy of America" - Chicago).
(Marius Stan)
