Am primit un comentariu foarte interesant la articolul 'Reciprocitatea'. E vorba de acea cunoscuta expresie romaneasca despre 'facerea de bine...'. M-a pus pe ganduri intrucat am realizat cat de reala este.
Faci un 'bine' - adica ceva ce celalalt considera ca i-a fost de folos. Te astepti ca persoana sa tina minte si cand ai nevoie sa faca acelasi lucru pentru tine. De multe ori nu se intampla. De ce oare ?
De ce uita oamenii binele primit, de multe ori ? De ce iti promit tie sau isi promit lor insisi ca iti vor raspunde la fel cand ai nevoie ? Si apoi "nu se tin de cuvant" - ba chiar, de multe ori, in loc sa te ajute iti dau in cap ?
Interpretarea mea, bazata pe realitati ale lumii in care traim (dar pe care oamenii 'culti' nu prea le iau in considerare) are la baza exclusiv ceea ce sunt oamenii in interior. Noi nu suntem corpul fizic - acesta e doar fatada, ceea ce percepem cu simturile (indeosebi ochii - si se stie ca prin vaz noi adunam cam trei sferturi din informatii din mediul in care traim). In "spatele" trupului exista un alt 'corp' (o combinatie de energie, ganduri, emotii, inclinatii, trasaturi etc) ce 'manevreaza' corpul fizic. Si mai profund, in spatele acestui 'corp' exista adevarata esenta, identica pentru toti. Dar sa nu ajungem chiar acolo.
Acestea nu sunt 'filozofii' - sunt lucruri reale pe care fiecare le poate percepe singur, prin simpla observare de sine si a altora. E mult de discutat..sa ne limitam la atat pentru moment.
Deci - la nivelul celei de-a doua structuri ce 'manevreaza' corpul fizic exista un haos total in fiecare fiinta. Esti condus din interior in directii, moduri pe care nici nu le constientizezi, trecutul se perpetueaza continuu, interfereaza cu stimulii prezentului...pana te linistesti si iti creezi un centru din care sa observi si sa actionezi pot trece ani buni de haos...poate chiar o viata... De parca nu ar fi suficient tumultul 'produs' de tine, mai esti 'parazitat', interferat si de 'altii'...Deja devine un haos generalizat, in care ce ai zis ieri nu mai e valabil maine, in care iti place azi de cineva sau ceva anume si peste cateva luni (sau daca ai noroc, ani) te saturi, in care azi gandesti intr-un fel si maine iti schimbi parerea...(Uitati-va la cei apropiati si in viata publica prezentata in mass-media si veti vedea nenumarate exemple). Nu reusesti sa fii niciodata TU INSUTI pentru ca la nivelul acestei structuri nu ai un centru, esti divizat, lipsit de orice constienta in privinta a ceea ce ti se intampla in viata...lucru ce se transmite si dupa moarte...Ca se te 'creezi' pe tine insuti trebuie sa faci apel la a treia structura...si sa depui ceva efort...(Raman momentan doar la aceasta 'interpretare' scurta. O numesc interpretare intrucat "nu exista adevar, ci doar interpretari asupra a ceea ce este"...)
Nu e de mirare deci ca atunci cand ti se face un bine, desi teoretic ai avea de gand sa raspunzi la fel, cand vine momentul..."uiti" (adica intra in actiune o alta parte din haosul tau interior, ce te conduce in acel moment, in absenta centrului). Singurul lucru ce te poate face sa oferi reciprocitate reala (fara a te simti 'obligat' de norme sociale - aceea este o reciprocitate falsa) este importanta pe care o acorzi gestului. De exemplu, cand cineva iti ofera o informatie care iti salveaza unicul copil de cativa anisori de la moarte exista o posibilitate mult mai mare sa iti amintesti de el decat daca ti-ar fi salvat bunica sau matusa. Poate parea 'crud' ca nu acordam aceeasi importanta persoanelor din viata noastra...dar de multe ori e real...
Senzatia mea este ca in societate reciprocitatea este oarecum fortata, 'de ochii lumii', menita sa induca in ceilalti senzatia "trebuie sa fac si eu ceva pt X, ca altfel am ceva de pierdut...". Sa oferi ceva, sa faci un bine in mod sincer, dezinteresat, din suflet, din dorinta sincera de a fi de folos cuiva...sau sa raspunzi in mod asemanator la ceva facut tie - asta e reciprocitate reala. Si poate parea ceva relativ contrar programarii "genelor noastre egoiste" de care vorbea Richard Dawkins. Poate ca si este...e un nivel ce tine de constienta a cine esti tu cu adevarat si ce este viata si universul. E in noi toti, in spatele aparentelor...
                                                              (Marius Stan)
Â
