Bruno Medicina este un trainer ce aplica metode deosebite de auto-cunoastere si dezvoltare personala. Celebrul sau mers pe foc (‘firewalking’) a revolutionat piata de training din Romania, fiind o metoda puternica de ‘trezire’ a energiei interne, control al emotiilor si capatarea increderii in sine.
Iata o parte dintr-un interviu al sau din Business-Edu Magazine :
“Cum este posibil sa NU ai aceasta pasiune de a-ti depasi limitele ca si fiinta umana ?
Lipsa de interes in acest sens, adica in a descoperi care sunt talentele si posibilitatile personale si felul de a le folosi, este ca si cum ai avea milioane de euro in casa, dar traiesti numai cu marunt in buzunar pentru ca nu ai chef sau timp sa le cauti. Si intre timp, sa te plangi de cat de mizerabil traiesti. Mi se pare o nesimtire absoluta. Sau, mai bine zis, mi se pare un mare pacat.
Bineinteles, nu imi permit sa critic ceea ce fac ceilalti. Daca cineva, in loc sa isi exploateze potentialitatile, sa invete, sa experimenteze sau sa descopere prefera sa stea in cuibul lui si sa isi distruga creierul la televizor cu manele, telenovele si meciuri, e treaba lui. Dar in cazul asta, nu tolerez sa aud plingeri !
Oricum, in afara faptului ca in natura tot ceea ce nu creste moare, cred ca a merge cat se poate de departe in a ne descoperi potentialitatile si a ne impinge de fiecare data putin mai incolo de limita a ceea ce credem ca este posibil pentru un om, nu este numai o forma de ambitie, ci mai degreaba un fel de “obligatie”.
Poate e un fel personal de a-mi exprima credinta, dar cred ca, daca ni s-au dat anumite talente si posibilitati, avem datoria sa le folosim, in interesul nostru si al omenirii. Pilda talantilor este destul de sugestiva in acest sens. Chiar daca nu credem ca “cineva” ne va cere socoteala, oricum noi o vom face candva, mai devreme sau mai tarziu, si ne vom intreba ce am facut cu viata noastra si cu oportunitatile pe care ni le-a oferit. Si fiindca nimeni nu stie exact care sunt adevaratele posibilitati pe care le avem si cat de departe poate fi impinsa aceasta limita, iata de unde vine aceasta obsesie de a cauta si de a experimenta.
Ideea este ca, in ciuda arogantei noastre, nu stim absolut nimic despre viata, moarte, univers, spirit, iubire, constiinta... Dar fiindca folosind gandirea rationala am reusit sa descoperim niste fapte elementare si niste simple legaturi de cauza-efect (da, toata stiinta noastra se reduce la asta...), ne-am convins ca putem gasi orice adevar cu aceeasi metoda. Din pacate, este ceva extrem de limitativ, chiar si din punct de vedere strict stiintific: cu gandirea rationala poti sa aplici solutii gasite de altii, poti sa faci munca de rutina, dar pentru a progresa intr-adevar, pentru a gasi solutii noi, pentru a merge pe drumuri nebanuite trebuie sa apelezi la intuitie, la geniu, la ‘serendipity’.”
Sunt total de acord cu Bruno – ne complacem intr-o viata marunta, suntem foarte greu de scos din propria zona de confort, avem senzatia ca deja stim tot ce era de stiut despre viata….Si chiar daca exista unii care au descoperit, prin propria experienta (stiintifica sau spirituala) cate ceva despre viata, moarte, univers, spirit, iubire, constiinta, se tinde a se transforma experientele lor fie in ‘adevaruri absolute’ fie in ‘fabulatii’. Si nu sunt nici unele nici altele – ci doar experiente din care avem cu totii de invatat.
Incet-incet, rasa umana evolueaza…Potential de dezvoltare constienta exista…trebuie doar scos la iveala si folosit cu discernamant.(Marius Stan)
